Finisajul suprafeței explicat: Ra, Rz și specificarea sensibilă a finisajelor

Ce este de fapt Ra

Ra este media aritmetică a abaterilor absolute ale profilului suprafeței față de linia sa medie, măsurată pe o lungime de eșantionare definită (conform practicii ISO 4287 / ASME B46.1). Este o medie a înălțimii: descrie magnitudinea rugozității, dar nu spune nimic despre faptul că suprafața este ascuțită, ondulată, poroasă sau cu platouri netede — două suprafețe cu Ra identic pot etanșa, aluneca și se pot comporta la oboseală foarte diferit.

Rz este o măsură de la vârf la vale (media celor mai mari înălțimi vârf-vale pe mai multe lungimi de eșantionare). Rz răspunde la zgârietura adâncă izolată sau la vârful înalt pe care Ra îl mediează, motiv pentru care fețele de etanșare și piesele critice la oboseală sunt adesea specificate cu atât Ra, cât și Rz (sau un Rz maxim). Doar ca orientare aproximativă, Rz este de obicei de câteva ori valoarea Ra pe aceeași suprafață — raportul variază mult în funcție de procedeu și nu este o conversie.

Unități: micrometri (µm) în practica metrică; microinches (µin) în practica din US — 1 µm ≈ 40 µin. Confundarea celor două pe un desen umflă sau reduce un finisaj cu un factor de 40.

Ce oferă procedeele obișnuite

Intervale tipice realizabile (echipamente bine conduse; atelierele individuale variază):

Procedeu	Ra tipic (µm)
Tăiat cu flacără / debitat cu fierăstrăul	12.5–50
Frezat / strunjit (degroșare)	3.2–12.5
Frezat / strunjit (finisare)	0.8–3.2
Rectificat (plan/cilindric)	0.2–1.6
Honuit	0.1–0.8
Lepuit / superfinisat	0.025–0.2
Polizat (decorativ)	0.05–0.4 realizabil, în funcție de marcă

Rețineți că suprafețele oțelului ca livrat au propriile valori: tabla laminată la cald este mult mai aspră decât aceste cifre de prelucrare, iar tabla laminată la rece se situează de obicei în jur de Ra 0.8–1.6 µm de la laminor.

Specificarea sensibilă

• Mai fin costă bani neliniar. Trecerea de la Ra 3.2 la 0.8 la 0.2 µm adaugă procedee (rectificare, apoi honuire sau lepuire), fiecare cu propriul reglaj. Specificați cel mai grosier finisaj pe care îl permite funcția.
• Potriviți prescripția cu funcția: suprafețele de alunecare și etanșare, racordările critice la oboseală și scaunele de lagăr justifică finisaje fine și, eventual, limite Rz; fețele de degajare și pregătirile pentru sudură nu le justifică.
• Precizați direcția acolo unde contează — direcția urmelor (direcția modelului suprafeței) afectează etanșarea și frecarea; desenele utilizează simboluri standard pentru direcția urmelor atunci când contează.
• O eroare frecventă este o notă generală "Ra 0.8 peste tot" moștenită de pe alt desen: transformă discret fiecare față într-o operație de rectificare. Restricționați finisajele fine la fețele care au nevoie de ele.
• Pentru oțelul inoxidabil și exploatarea în mediu coroziv, rețineți că rugozitatea este și o variabilă de coroziune: suprafețele mai netede, pasivate corespunzător, rezistă mai bine la inițierea coroziunii prin puncte, iar finisajele mai aspre rețin contaminanți — un motiv funcțional, nu cosmetic, pentru finisarea zonelor adiacente sudurilor.