Polizarea oțelului de matrițe: ce decide finisajul înainte ca polizatorul să înceapă

Polizabilitatea este o proprietate a materialului

Atunci când o cavitate nu acceptă un finisaj oglindă, vina este de obicei în oțel, nu la polizator. Factorii determinanți, aproximativ în ordinea importanței lor:

1. Puritatea — incluziunile nemetalice (sulfuri, oxizi, silicați) sunt limitatorul principal. Sub abrazivul de polizare, incluziunile fie se smulg și lasă puncte, fie rămân proeminente și lasă cozi de cometă. Oțelurile destinate lucrărilor oglindă sunt produse la puritate ridicată — mărcile ESR (retopite sub zgură electroconductoare), cum ar fi 1.2083 ESR sau variantele premium P20, există tocmai pentru a micșora și distribui incluziunile.
2. Duritatea și uniformitatea ei — oțelul mai moale se polizează lent și se întinde; mai important, variația durității pe suprafață (puncte moi, piele decarburată, microstructură mixtă) se polizează la viteze diferite și produce un luciu ondulat și neuniform. Oțelurile călite în profunzime sau preîntărite de calitate, cu duritate uniformă, obțin cel mai uniform finisaj.
3. Microstructura — o structură martensitică fină și uniformă se polizează cel mai bine. Segregarea în benzi, carburile grosiere (ca în oțelurile pentru lucru la rece cu carbon ridicat, cum ar fi D2) și austenita reținută se imprimă toate la finisaje înalte; D2 poate fi polizat bine, dar niciodată la fel de ușor ca un oțel inoxidabil martensitic curat.

Scara de finisaj SPI

Industria materialelor plastice clasifică finisajele cavităților pe scara SPI (Society of the Plastics Industry):

Clasă	Descriere	Procedeu tipic
A	Oglindă / optic	Lustruire cu diamant până la echivalentul granulației #3,000+; calitatea pentru lentile (A-1) impune cele mai curate oțeluri
B	Polizare înaltă, aproape oglindă	Hârtii cu granulație fină până la aproximativ #600–800
C	Polizare medie	Pietre și hârtii în intervalul #320–600
D	Mat / texturat	Sablare uscată (mărgele de sticlă, oxid de aluminiu)

Fiecare clasă se subdivide (A-1, A-2, A-3...). Lecția practică: specificați finisajul atunci când alegeți oțelul, nu după prelucrare. A cere SPI A-1 pe un oțel cu sulf, cu tăiere liberă (1.2312) sau pe un bloc cu segregare puternică în benzi înseamnă a cere imposibilul — incluziunile limitează rezultatul indiferent de manoperă.

Coaja de portocală: cauze

Coaja de portocală — o textură cu gropițe, ca o pietricică, care apare pe măsură ce polizarea se apropie de nivelul oglindă — are mai multe cauze distincte care necesită răspunsuri diferite:

• Suprapolizarea oțelului moale sau neomogen: lucrul prelungit pe o suprafață cu microregiuni dure și moi le erodează la viteze diferite. Soluția este în amonte (oțel mai bun), nu mai multă polizare.
• Presiune sau căldură prea mare cu discuri moi de lustruire, care trag suprafața în loc să o taie.
• Polizarea unei suprafețe al cărei strat anterior de prelucrare/EDM nu a fost îndepărtat complet — pielea deteriorată răspunde neuniform. Fiecare etapă de polizare trebuie să șteargă complet zgârieturile etapei anterioare înainte de a trece la una mai fină; omiterea granulațiilor este cea mai frecventă eroare de manoperă.

Succesiune practică

Avansați prin pietre și hârtii în ordine, curățând între etape astfel încât particulele grosiere să nu contamineze niciodată o etapă fină; polizați în direcții alternate, astfel încât zgârieturile din granulația anterioară să fie vizibile până la dispariție; și conveniți standardul de finisaj — clasa SPI și o placă de comparație — înainte de începerea lucrului, deoarece "oglindă" fără o clasă este o dispută care așteaptă să se întâmple.